1.

Se întâmpla în decembrie 2009.

După o perioadă grea de negocieri reușite cu FMI, după rectificarea bugetului 2009 (cea mai grea rectificare pe care a avut-o vreodată R. Moldova), dar și de promovare a bugetului pentru 2010 în Parlament, am ajuns într-o seară rece din decembrie la Teatrul Satiricus, unde era organizat tradiționalul eveniment de la sfârșit de an, cu înmânare de statuete nu știu pentru ce merite obținute pe parcursul anului. Că 2009 a fost unul deosebit – e lucru cunoscut. Dar despre merite – doar Satiricus, probabil, le putea observa mai atent în acel an zbuciumat.

Iată așa, printre scenete vesele și mesaje calde, cu actori și regizori în scenă, se înmânau acele statuete de merit. Directorul teatrului Satiricus, Alexandru Grecu, mi-a pronunțat și numele meu. Conform scenariului observat și în alte cazuri de băgare în seamă, a trebuit să urc în scenă pentru a-mi ridica statueta (ne)meritată. Cel puțin la acel moment nu aveam careva merite față de lumea teatrală, ca să fiu observat.

Sus, în scenă, Grecu avea ceva de spus despre fiecare persoană nominalizată, iar pentru a intra în posesia trofeului nominantul urma să răspundă și la o întrebare formulată de actorii de la Satiricus.

Este mai dificil să redau acum formularea exactă a întrebării, prea greoaie pentru atmosfera caldă din sală și în contextul acelui eveniment, dar precis era despre BNM, Talmaci (cărui recent îi expirase mandatul de guvernator) și Drăguțanu (proaspătul guvernator). Întrebarea chiar era prea complexă pentru a vorbi despre politici monetare în fața publicului relaxat și pus pe glume.

Dar răspunsul meu a fost scurt și simplu, ceva de genul: ”nu cred că ne reușește acum să găsim diferențe și explicații ce a fost până și ce urmează după la BNM, dar cert e că, deocamdată, în buzunarul său Talmaci are lei cu talmaci, pe când Draguțanu, cum n-ai da, în buzunarul de la pantaloni tot talmaci mai poartă.”

Lumea prezentă în sală în acea seară a explodat și a pornit să facă și alte glume, dezvoltând mai departe pornirea mea glumeață. Directorul de la Satiricus la microfon, printre hohote, se auzi declarând: ”domn ministru, când finalizați mandatul la finanțe, vă promit, vă iau la Satircus!” A fost și asta o glumă, până la urmă.

Printre lumea relaxată și glumeață din acea seară era și un cetățean serios, cu planuri mărețe deja, după cele auzite. La doar câteva luni distanță BNM a pornit ”stanocul” și a tipărit multe ”tiucuri cu lei” (vorba unui consilier mai vechi al unui președinte de RM) cu semnătura noului guvernator pe bancnotele de lei. Și au fost tipărite atât de multe bancnote că toate depozitele BNM au fost ticsite cu lei semnați de Drăguțanu. De la atâțea lei depozitați, peste ani, nici Cioclea nu a mai avut vreo șansă să tipărească bancnote cu propria semnătură. S-a văzut nevoit doar să bată monede noi. Scumpe monede! Precum și scumpe au fost ”tiucurile cu lei”, care și acum își așteaptă rândul să iasă la lumina zilei.

De atât e bine ca glumele din teatru să fie tratate ca atare. Ca niște glume doar.  

PS: E doar o glumă că cineva ar fi tipărit bancnote (prea multe) și monede (prea scumpe), (im)puși de glume. Au fost alți ”factori”…