Mie îmi este ușor să merg la vot. Am pentru cine vota duminică! Pentru că votul meu e ca și în 2016 – neschimbat: pentru Maia Sandu!

Din opt candidați, pe șapte i-am cunoscut personal. M-a ferit soarta și activitatea profesională să-l cunosc pe unul.

Din cei șapte pe care i-am cunoscut, pe doi dintre aceștia nu i-ași vota nici dacă mi s-ar propune într-o formă ultimativă să-i votez. Cei doi merită alte instituții să viziteze și să stea acolo mulți ani la rând, asigurați de stat, pentru trădare de patrie, pentru fals și uz de fals, pentru venituri și bunuri ascunse, pentru off-shore și alte scheme și nebunii.

De la cinci rămași ași putea prelua mai multe interesante și utile, de la fiecare dintre ei. Toți sunt buni.

Pe doi dintre ei chiar îi cunosc foarte bine. Într-atât de bine, că alegerea mea e simplă și de această dată: pentru Maia Sandu!

Sunt 31 de ani în care m-am convins că dorința doamnei Sandu de a învăța lucruri noi, insistența, perseverența, pornirea de a schimba lucrurile, curajul și determinarea, … – se pot încununa într-o bună zi cu un mandat oferit de oamenii buni, prin vot.

Sigur, Republica Moldova poate avea un alt viitor, mai bun, mai previzibil, mai omenesc, dacă cei mai buni dintre cetățeni vor conduce acest stat. De la ei trebuie să pornească lucrurile bune. Pentru că știu cum să le facă. Și ei știu exact de ce are nevoie RM acum, la această etapă.

Mai mulți oameni buni în fruntea statului – și cu siguranță vine și bunăstarea pentru fiecare. Iar oamenii răi se vor face nevăzuți.

Chiar e vremea oamenilor buni! Și votul fiecăruia contează! Hai la vot!

PS: cu respectarea regulilor anti-covid.