http://ipn.md/ro/comunicate/6545

Declaraţie de presă

Declaraţie de presă
18 aprilie 2017
La 24 martie curent, în cadrul unei conferinţe de presă, întitulată „Problemele-cheie în activitatea întreprinderilor cu capital de stat”, organizată de către Transparency International – Moldova şi IDIS „Viitorul” (https://www.youtube.com/watch?v=1KP7B5RdAbk), m-am expus critic asupra unui proiect iniţiat de către Ministerul Tehnologiei Inforţmaţiei şi Comunicaţiilor de reorganizare a ÎS CRIS Registru prin absorbţia altor entităţi din domeniul public şi întreprinderi de stat.

În cadrul acestui eveniment am identificat şi enunţat mai multe riscuri ce pot genera probleme în acordarea de servicii publice de calitate cetăţenilor Republcii Moldova şi eventuale consecinţe financiare din aplicarea proiectului prezentat de către MTIC (http://www.ipn.md/ro/societate/82906). Am indicat şi asupra necesităţii unui audit independent al ÎS CRIS Registru până la aplicarea oricăror formule de reorganizare a ÎS CRIS Registru. Ca temei pentru astfel de solicitări servesc şi actele de control ale Curţii de Conturi şi ale Inspecţiei Financiare, precum şi multiplele investigaţii jurnalistice pe parcursul anilor.

Ulterior, la 3 aprilie, prim-ministru al Republicii Moldova, domnul Pavel Filip, a dispus şi a declarat despre preluarea de către Guvern a iniţiativei respective (de reorganizare a ÎS CRIS Registru) de la MTIC şi a indicat crearea unei Agenţii pentru servicii publice  http://mesaj.md/important-premierul-filip-anunta-crearea-agentiei-pentru-servicii-publice/.

Urmare a expunerilor mele publice, inclusiv pe subiectul reorganizării ÎS CRIS Registru, la 14 aprilie curent, a fost lansată o campanie coordonată de manipulare şi dezinformare a opiniei publice, numele meu fiind plasat nefondat, irelevant, cu scop de defăimare şi intimidare personală, în anumite titluri de ştiri şi în conţinutul acestora. Ţinta acestor atacuri publice, în baza unor falsuri şi speculaţii lansate de către directorul general al ÎS CRIS Registru, precum şi unele mijloace media, a fost numele meu.

În acest context, consider necesar să fac unele clarificări şi precizări, chiar dacă nu am avut tangenţă cu procedurile legate de petrecerea de licitaţii, nu am făcut parte din comisii sau grupuri de lucru, inclusiv pentru pregătirea caietului de sarcini, nu am participat nici în negocieri şi nici la semnări de contracte legate de fabricarea paşapoartelor biometrice:
1.      Conform Programului  naţional de implementare a PA RM-UE în domeniul regimului liberalizat de vize aprobat prin HG 122 din 04.03.2011, autorităţile responsabile de pregătirea şi desfăşurarea licitaţiei pentru procurarea carnetelor de paşapoarte cu cip integrat au fost Ministerul Finanţelor şi Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor. Respectiv, a fost decizia Guvernului, urmare a negocierilor şi înţelegerilor cu partenerii europeni, de a face procedurile de achiziţii transparente şi să nu fie lăsate la discreţia unei întreprinderi de stat;

2.      Decizia CSJ din 21 noiembrie 2012 constată, printre altele, că „… decizia de petrecere a tenderului 2304/11 din 27.01.2012 privind procurarea paşapoartelor cu cip incorporate este întemeiată şi legală, fiind emisă cu respectare prevederilor legii, cu respectarea competenţei şi procedurilor stabilite”, contrar declaraţiilor false şi speculative ale directorului general al ÎS CRIS Registru făcute pentru un portal de ştiri în ziua de 14 aprilie 2017 (       https://vnegruta.files.wordpress.com/2017/04/3l-1-l1t-p1-t3-d3-3r-1882-2012-005-garsu-vs-ministerul-finantelor-si-ministerul-tehnologiei-si-informatiilor.pdf);

3.      Personal nu am fost participant în procedurile de licitaţie, grupuri de lucru sau comisii pentru elaborarea cerinţelor şi caietelor de sarcini; precum şi

4.      Nu am participat şi nu am avut competenţe de negociere şi semnare a contractelor ce ţin de emiterea şi fabricarea de paşapoarte (competenţe exclusive ale conducerii ÎS CRIS Registru);

5.      Nu am avut competenţe legale, precum şi nici posibilităţi şi nici putere de influenţă pentru a exercita presiune asupra negociatorilor şi semnatarilor de contracte în 2012 în persoana conducerii ÎS CRIS Registru – ÎS CRIS Registru fiind o întreprindere de stat, unde fondator era Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, ÎS CRIS Registru nefiind dependentă de instituţia publică Ministerul finanţelor sub nici o formă (inclusiv bugetar şi financiar).

Din considerentele enunţate mai sus şi în scopul combaterii oricăror tentative de dezinformare, manipulare publică, defăimare, încercări de intimidare a persoanelor pentru expunerea publică de opinii asupra unor proiecte de interes public voi iniţia proceduri legale împotriva persoanelor şi mijloacelor media care au răspândit falsuri şi ştiri fabricate în anumite centre de decizii împotriva mea.

Totodată, pentru eliminarea speculaţiilor de ordin economic şi financiar lansate de către managerul ÎS CRIS Registru privind eficienţa şi transparenţa activităţii acestui agent economic am solicitat astăzi, 18.04.2017, în baza Legii privind accesul la informaţie, un set de date de interes public, care va contribui la claritate, transparenţă şi formulare de concluziile relevante situaţiilor financiare din această întreprindere.

Vedeţi şi Solicitare informație de la ÎS CRIS Registru

Veaceslav Negruţa
Expert, Transparency International – Moldova
Ministru al finanţelor (2009-2013)

 

Advertisements