În continuare voi ţine pumnii pentru Islanda.
Cred că ajunge în optimi. Dacă nu – măcar un meci voi ține pumnii, pentru că merită.
Urmărind performanța naționalei Islandei am dedus doi pași pe care Moldova trebuie să-i facă pentru a ajunge la un turneu final european:
1. Politicienii (aleșii), dacă într-adevăr poartă grijă acestei societăți, trebuie să facă tot ce pot ca să oprească convertirea datoriilor sectorului bancar în datorii de stat şi să nu admită inechitate şi injustiție. Dacă va fi necesar – chiar şi un referendum ar fi bun, cum au făcut autoritățile din Islanda în 2010. În cazul Moldovei – referendum privind refuzul de a prelua datoriile altora în datorie de stat.
2. Politicienii cu cozi şi urme prin off-shore-uri – imediat să plece din viața politică.
Participații prin paradisuri fiscale + este o dovadă de ocolire intenționată a cadrului legal, pe care tot acești politicieni î-l elaborează pentru a-şi constrânge conaționalii. Așa a făcut un ex-prim-ministru al Islandei în 2016.
După acești doi pași, de-oligarhizare si de-off-shore-izare, societatea se va concentra pe alte lucruri, care definesc o societate – democratizare.
Iar succesele sportive, în astfel de condiții motivante, sunt garantate.
Cat trebuie să treacă până când Moldova joacă un turneu final?
Dar sunt sigur că se poate.
Hai Moldova!
Fii ca Islanda…
20.06.2016
Advertisements