Chişinău-20150904-00170

A fost odată ca-n poveşti, a fost … de parcă nici n-a fost.

Azi iar am mers la BEM. La ce a mai rămas din ea.

Am dat libretul de economii cu buletinul de identitate unei doamne din ghişeu şi aştept. Doamna zice cu voce tare şi serioasă „aveţi un leu”. Vocea a fost atât de tare încât a atras privirea celor din jur. Chiar şi a unei colegi de-a doamnei, care cât pe ce să bufnească în râs. Am văzut în ochii colegei că a citit şi ea povestea. Un bărbat a prins şi el momentul şi am observat că s-a dat într-o parte ca să urmărească continuarea. La sfârşit mi-a zis că a citit şi el povestea si că aşteaptă continuare după ziua de azi.

Deci, zise doamna din ghişeu, un leu este acolo. Deci, mi-am zis eu în sine, totuşi este. A reapărut!

La „aveţi un leu” îi zic doamnei „un leu şi şaizeci şi unu de bani”. Bine, a fost răspunsul. Doresc să-mi iau leul acasă. Observ cum colega de alături râde sub mustăţi. Precis a citit povestea îmi trecu iar prin cap. Răspunsul doamnei din ghişeu m-a scuturat un pic: „nu-l puteţi lua”. A zis de parcă leul meu era condamnat restul vieţii să stea în bancă.

Am cerut explicaţii. Mi-a zis că leul meu din pensie (!) pot să-l ridic deja şi doar la altă bancă. Stop! Ridicaţi ochii doamnă: par să fiu eu pensionar? Aveţi şi buletinul meu în faţă – mai am eu până la pensie. „Dap de unde dar aveţi leul astă?” – continuă doamna din ghişeu. Zic din restituirea supraplăţii la impozitul pe venit, rămas încă din 2007.

Aici o paranteză – trebuie să înţelegem că oamenii în vârstă, pensionarii, nu-şi pot retrage banii din contul BEM acum. Trebuie să aştepte când banii vor migra către o altă bancă, în mod organizat, aşa cum s-a mai întâmplat şi cu mulţi alţi bani. Miliarde. Şi doar dacă cineva dintre pensionari are deja un alt cont într-o altă bancă – trebuie să indice încotro să i se transfere banii. Furtul continuă!

S-a schimbat la faţă doamna de la ghişeu pentru că nu prea avea argumente să nu-i permită leului să meargă la mine acasă. Cu atât mai mult că tot din plăţile mele viitoare la buget îmi doream leul recuperat.

A făcut mai multe înscrieri, semnături, mi-a luat şi libretul de economii. Şi m-a dat la colega de alături, care cu mare plăcere şi satisfacţie mi-a înmânat un leu şi şaizeci de bănuţi. Un ban nu mai e ban. A scăpat BEM de mine, iar eu – mi-am recuperat leul.

Un leu diferit de cel lăsat în 2007. Nu-l mai recunosc. Atunci am încredinţat leul meu celor de la bancă să fie păstrat, îngrijit şi poate de sămânţă. Acum e altul. Slab, chinuit şi încă tot din buzunarul meu plătit. Mai este şi o altă deosebire. Poate chiar e o explicaţie: leul meu de-atunci era cu semnătura „Talmaci”. Cel recuperat azi – semnat „D. Drăguţanu”. Drept spune lumea la ţară: animalul trebuie crescut, îngrijit, înmulţit şi nu doar muls.

Eu leul mi-am recuperat. O să-l pun în ramă. Pentru amintiri că a fost o bancă mare, mare, care era a tuturor şi a rămas de-a nimănui. Nu-mi doresc şi alte simboluri în rame.

Acum, dacă am spus toată povestea de la început şi până la sfârşit, trebuie să spun tare: miliardul trebuie şi poate fi recuperat, iar dresorii de miliarde trebuie dresaţi cu Legea-n cap.

Şi-am încălecat pe o şa şi v-am spus povestea mea…

https://vnegruta.wordpress.com/2015/08/26/povestea-unui-leu-pierdut/

https://vnegruta.wordpress.com/2015/09/01/povestea-unui-leu-pierdut-investigatia-partea-intai/

04.09.2015

Advertisements