Ultimele 7 zile au fost, probabil, cele mai dedicate evenimentelor din jurul celor 3 bănci: un miting cu foarte multă lume bună, indignată de guvernare, „scurgerea” ghidată a raportului Kroll, noi decizii judecătoreşti “interesante”, audieri publice în Parlament, cu declaraţii contradictorii şi toate aceste declaraţii, parcă, parte a unui spectacol.

Guvernatorul BNM a fost cel mai harnic în declaraţii reuşind, de rând cu altă lume care încearcă să-i înţeleagă mesajul, să se zăpăcească şi pe el însuşi. Merită, totuşi, o atenţie deosebită declaraţia precum că BNM n-a intervenit pe parcursul unei perioade mai lungi să-şi îndeplinească atribuţiile de regulator şi supraveghetor deoarece a aşteptat Guvernul să modifice legile care să-i permite BNM să acorde mijloace băncilor în dificultate. Am impresia că asta au aşteptat (au modelat) mai mult cei din spatele celor trei bănci, dar despre alta e vorba.

Din presă, declaraţiile Guvernatorului:Guvernatorul declară că BNM a putut interveni abia în noiembrie 2014, după ce într-un pachet de legi adoptat de Guvernul Leancă prin asumare de răspundere, a fost votat şi un proiect care i-a permis Băncii Naţionale să crediteze cele trei bănci. Fără această măsură, plasarea instituţiilor sub administraţie specială ar fi dus la falimentul băncilor, dar şi la colapsul total al sistemului bancar, spune guvernatorul.”

Aceste afirmaţii ale Guvernatorului, sigur, pot fi şi trebuie puse la îndoială. Cred că e exact invers: dacă BNM avea să intervină prompt în situaţiile din 2012-2013, astfel de situaţii, în 2014, nu aveau cum să apară cu cele 3 bănci.

Moldova avea să fie alta decât este acum. Dacă … (https://vnegruta.wordpress.com/2015/04/22/daca/).

Dacă atent examinăm Legea 187 din 28.09.2014 de angajare a răspunderii Guvernului, atunci confirmăm spusele lui Drăguţanu: modificări au fost operate exclusiv la aspecte ce ţin de „posibilitatea creditării celor trei bănci de către BNM cu garanţia Guvernului”. Nimic n-a fost modificat din competenţele de bază ale BNM. Trebuie menţionat că BNM este cea mai independentă instituţie din Republica Moldova, din punct de vedere legal, în implementarea atribuţiilor ce îi revin, iar deciziile acesteia prevalează chiar şi asupra unor decizii ale instanţelor de judecată (evident dacă aceste decizii de judecată nu sunt intenţionat aşteptate). Deci, BNM o perioadă lungă de timp, cunoscând problemele din aceste trei bănci, aşteaptă decizia Guvernului ca să poată credita băncile comerciale cu garanţia Guvernului…

Aici un aspect: de ce BNM aşteaptă decizia Guvernului şi nu ar avea pretenţii faţă de Parlament. Doar de modificarea legilor, în cele din urmă, responsabil este Legislativul. Adică, aleşii poporului. Este evident că intenţionat a fost aleasă formula de angajare de răspundere pentru a evita discuţii în Parlament. Pentru că această modificare, de permisiune de creditarea a băncilor în dificultate, se face din contul cetăţeanului. Iar unii aleşi ai poporului puteau să aibă şi întrebări.

Se pare, totuşi, că anume această decizie, asumată de Guvern, a fost elementul necesar pentru scoaterea banilor vii din rezervele BNM, adică ale Republicii Moldova. Care să acopere ingineriile financiare aplicate în acele trei bănci. Asta a şi determinat curajul necesar unora pentru evenimentele care au urmat în noiembrie 2014. Ca ulterior, sincronizat, să mai apară şi deciziile BNM cu administrare specială şi a CSJ boţită-n grabă (despre asta am scris aici https://vnegruta.wordpress.com/2014/12/02/domnului-nicolae-timofti/), care după multe încercări nu poate fi tălmăcită chiar de CSJ, nemaivorbind şi de executarea ei.

Pentru că această modificare viza direct banul public ea nu putea simplu să fie operată prin asumare de răspundere. Mai este ceva: o bună parte din cei care au votat asumarea răspunderii nici până azi nu cunosc ce au votat la acest subiect financiar. Proiectul de asumare n-a trecut procedurile normale de avizare, unii membri ai Guvernului au primit materialele în ziua şedinţei, iar unora în mapa cu materialele şedinţei li s-a plasat materialele şedinţei anterioare. Să rămână în afara subiectului discutat.

Chiar şi aşa, important: asumarea răspunderii prevede că, în cazul unor situaţii de criză financiară de sistem definită astfel de către organul naţional instituit pentru gestionarea crizelor financiare sistemice, BNM poate acorda credite de urgenţă cu garanţia Guvernului.

Să le luăm pe rând:

  1. În baza asumării răspunderii urma să fie instituit organul naţional pentru gestionarea crizelor financiare de sistem. Constatăm că organul respectiv, în baza Legii, n-a fost instituit. Iar Comitetul Naţional de Stabilitate Financiare este un organ consultativ (aşa cum atrăgea atenţie de fiecare dată Guvernatorul BNM până-n 2013, dovada aici https://vnegruta.wordpress.com/2015/05/08/dedublare/), instituit prin HG 449 din 02.06.2010. Competenţele acestui CNSF n-au fost modificate odată cu intrarea în vigoare a asumării de răspundere. Şi respectiv, nu poate fi considerat „organul naţional instituit pentru gestionarea crizelor financiare sistemice”.
  2. Oficial, nici organul care nu există, dar nici CNSF şi nici care alt organ n-a declarat public „situaţie de criză financiară”. Anume această situaţie, anunţată de organul abilitat prin Lege, putea servi drept bază legală pentru eventuale acordări de credite de urgenţă de la BNM sub garanţia Guvernului.
  3. Iar HG din noiembrie 2014 are şi o denumire care, dacă să presupunem că e în baza legislaţiei asumată de Guvern, nu întruneşte condiţiile necesare pentru autorizarea alocării de resurse de urgenţă de la BNM băncilor comerciale – „Cu privire la asigurarea stabilităţii macroeconomice în contextul conjuncturii regionale”. Ce are asta cu criza financiară de sistem? Doar acest motiv – criză financiară de sistem, declarat de organul competent, putea servi ca bază pentru alocarea de mijloace de la BNM.

În aceste condiţii de neconcordanţă constituţională a asumării răspunderii cu legislaţia în vigoare, apare această HG secretă din noiembrie 2014, publicată abia în martie 2015. Care mai dă peste cap şi alte prevederi legale, de exemplu Legea cu privire la garantarea depozitelor în sistemul bancar, altele. O hotărâre de Guvern anihilează aplicare legilor (!!!). Şi aici se vede clar că „opera” nu aparţine instituţiilor guvernamentale. Refuz să cred că astfel de gafe puteau fi admise, dacă erau respectate procedurile de elaborare a unor acte guvernamentale. Cine este autorul şi de unde a apărut această hotărâre – o altă întrebare fără răspuns deocamdată.

Presupun că aceste decizii şi alocări de mijloace de miliarde de la BNM nu puteau avea loc decât în baza deciziilor luate de alte centre de decizii. Ocolirea abilă a deputaţilor şi discuţiilor în Parlament, decizii neconstituţionale şi alocări de resurse în baza acestora, secretizate – toate acestea dovedesc cu lux de evidenţe un scenariu implementat cu ajutorul mai multor instituţii ale Statului, inclusiv pretins independente, şi loaialitatea conducătorilor acestora.

Vin cu câteva propuneri:

  1. Solicitarea desecretizării urgente a deciziilor Guvernului Gaburici din 27 martie 2015. Subiectul nu poate fi secretizat, inclusiv şi în baza hotărârii Parlamentului după audierea comisiei Răducan. Această decizie desecretizată trebuie să arate data exactă când Statul ar urma, în opinia unora, să preia datoriile băncilor comerciale faţă de BNM în datorie publică.
  2. Această dată este importantă pentru a stabili clar cât timp este la dispoziţie pentru o contestare de neconstituţionalitate a deciziilor Guvernului din 2014. Respectiv, scopul ar fi obţinerea neconstituţionalităţii, anularea garanţiei emisă de Guvern şi preluarea datoriei de către BNM, care pe propriul risc să administreze conform prevederilor legale şi competenţilor care îi revin această situaţie. Ca să nu se lase această povară pe seama cetăţenilor pe mulţi ani înainte. Sunt sigur dacă întreaga povara va rămâne pe instituţiile care au admis această situaţie – lucrurile ar putea să se mişte mai operativ, inclusiv recuperarea mijloacelor financiare. Să fie şi BNM interesată direct în asta.
  3. Investigarea de urgenţă a informaţiilor disponibile, inclusiv din raportul Kroll, pentru a porni măsurile de recuperare a mijloacelor financiare (demersuri din parte CNA, PG, SIS, BNM către jurisdicţiile străine indicate cu scopul blocării şi sechestrului conturilor companiilor vizate, în mod normal deja trebuia să se întâmple).
  4. BNM să vină cu interpelare către organele Statului pentru a stabili oficial sursa de „scurgere” a raportului Kroll. În eventualitatea unor acţiuni în instanţă pretenţiile pecuniare să nu fie direcţionate către BNM, ci către cei care ai admis acest lucru.
  5. Contestare la Curtea Constituţională a deciziilor luate de către Guvern în toamna anului 2014.

Câteva întrebări care devin tot mai actuale:

  1. Cum şi cât s-a scos ilegal din cele trei bănci (doar din trei?)?
  2. Cum şi cât s-a scos din BNM?
  3. Cât şi cum se doreşte a scoate din buzunarul cetăţeanului, care nu are nici o treabă cu cele două situaţii de mai sus, prin intermediul bugetului şi preluării de către Stat a datoriilor băncilor comerciale către BNM?
  4. Câte alte bănci comerciale pot ajunge în această situaţie în timpul apropiat?
  5. Are BNM un plan de redresare a situaţiei?
  6. Dacă toate pierderile/furturile din sistemul bancar sub privirea atentă din partea BNM şi a altor instituţii ale Statului sunt puse pe umerii bugetului, atunci de ce şi cu ce sunt mai răi ceilalţi care au pierderi şi sunt în situaţii complicate, inclusiv din cauza fluctuaţiilor valutare ghidate – producătorii agricoli, transportatorii, … toţi! De ce greşelile altora trebuie să fie acoperite din buzunarul cetăţeanului.

Sunt alogice, contradictorii şi periculoase intervenţiile şi explicaţiile celor 4 bravi soldaţi în ziua de joi, 7.05, în Parlament. Comunicarea şi colaborarea între instituţiile Statului ar fi ajutat enorm de mult. Dacă asta s-ar fi dorit cu adevărat.

10.05.2015

Advertisements