M-am născut pe malul stâng al Nistrului. În anii ‘90 eram suficient de conştient ca să văd şi să înţeleg drama prin care a trebuit să treacă familia mea, dar şi a cetăţenilor care au fost implicaţi contrar voinţei lor în acel război. Astăzi nimeni nu vorbeşte despre părinţii şi rudele de dincolo de Nistru ca cetăţeni ai Republcii Moldova.

Când eram copil jucam fotbal şi chiar câştigam un ban din sport. Antrenorul meu de fotbal, Lupaşcu, la sfârşit de campionat făcea o statistică a rezultatelor şi spunea: ”cand Negruţa e în teren, noi, de regulă, câştigăm sau, cel puţin, nu pierdem.

A trebuit să învăţ şi să muncesc mult ca să ajung la Ministerul Finanţelor, unde am stopat orice tentativă de a mă implica în jocuri politice. Împreună cu echipa ministerului Finanţelor, Moldova n-a pierdut, cel puţin, din demnitate. Mi-am depus demisia cu capul sus şi nici un proces de judecată nu m-a speriat.

Mi-am propus să revin în viaţa publică la îndemnul copiilor mei, care mi-au spus: “Suntem suficient de mari ca să ne purtăm şi singuri de grijă, să ne susţinem unul pe altul. Tu nu trebuie să renunţi. Trebuie să fii activ, să lupţi pentru generaţia noastră, să ne ajuţi să ne mândrim de ţară”.

Am revenit la chemarea unei generaţii care îşi doreşte o Moldovă cu demnitate. Să aibă încredere în părinţii lor, iar părinţii să le poată asigura condiţii pentru o gândire liberă şi lucidă. Să spună lumii că Moldova are răni adânci din cauza vânzătorilor de ţară, dar are demnitatea moştenită de la strămoşi, de la părinţi pentru a avea un viitor.

Votul fiecăruia nu este greu ca o piatră de moară, dar cu fiecare vot, putem zidi o cetate, o cetate fara oligarhi, o cetate a tuturor şi pentru fiecare.

Demnitatea nu se cumpără. Cu demnitate se merge la vot, pentru că avem o ţară din care putem face o poveste.

28.11.2014

Advertisements