Într-o postare anterioară ziceam că unele lucruri, care au fost de interes public, acum au rămas doar de interes personal. Să fie aşa.

Această postare este strict interes personal. Nu este o publicitate sau antireclamă, nu vizează o instituţie financiară sau o persoană anume. Nu este campanie electorală. Este despre o decizie din 27 iunie. A mea decizie, din 2013. Şi despre un Stat, în care deciziile se iau, de la un timp încoace, înafara executivului şi legislativului. Acestea din urmă având mandat doar pentru legalizarea prin vot a acestor decizii.

Am vorbit şi atunci, într-o conferinţă de presă din 14 august 2013 (http://protv.md/stiri/politic/video-decizia-mea-tine-de-doua-aspecte-de-ce-a-demisionat-veaceslav—149913.html), dar şi ulterior, în câteva postări – au fost suficiente motive pentru astfel de decizie: şi blocarea implementării unor legi la care s-a lucrat mult, chiar dacă erau adoptate în două lecturi, şi blocarea implementării metodelor indirecte de evaluare a veniturilor şi cheltuielilor, care trebuiau să-i facă şi pe cei „cu Porsche-uri” şi cu off-shore-uri să plătească impozite, şi alte lucruri care urmau să se întâmple (deciziile nocturne din 12 iulie, 23 decembrie 2013, dar şi cele din iulie 2014) – sunt decizii care, în ultimele 12 luni, au redus la ZERO efortul din 2009 încoace a multor echipe, la diferite niveluri, locale şi internaţionale, în vederea stabilizării macroeconomice şi a finanţelor publice.

Chiar dacă în august 2013 constatam că „finanţele publice sunt acum mult mai sănătoase decât în anul 2009”, acum, doar peste un an, constat că, din păcate, revenim iar la situaţia din anul 2009: cu aşteptări exagerate, cu promisiuni la pachet şi cu o gaură bugetară care creşte pe zi ce trece (la gaură o să revin cu unele precizări – e de interes public).

Dar n-am vorbit în această perioadă de ce anume pe 27 iunie am depus cerere de demisie. Ce s-a întâmplat în acea zi că m-a făcut imediat să reacţionez?

Mai jos am inclus un articol pe care l-am scris atunci, în august 2013. Aici poate fi desluşit motivul deciziei mele. Nu vreau să-l redactez. Emoţiile deseori dau mai mult sens cuvintelor. Omul este viu atât cât are emoţii. Dar emoţiile pot fi diferite.

PS. Fişierul conţine şi două documente. Istoria unei demisii

6 august 2014

 

Istoria unei demisii … din 14 august 2013

28 august 2013

Nu este primit în politica din Moldova ca un ministru să-şi prezinte demisia de bună  voie şi nesilit de nimeni.

Când s-a întâmplat aşa ceva – toţi cei surprinşi de îndrăzneala şi, pe-alocuri J, de curajul ministrului (dar, de fapt, de ne-coordonarea acţiunilor sale cu alţii) s-au pus să facă scenarii – cam de ce ministrul a demisionat. Politologi şi comentatori au încercat să dea direcţia convenabilă patronului lor, prin mijloacele tot ale patronului sau prin persoane ale patronului, dar plasate prin alte mijloace, unele chiar mas-media.

De la bun început s-a dorit să se înţeleagă  că ministrul a fost demisionat şi că nu şi-a prezentat demisia. Cei responsabili de „comunicare” au lansat printr-un personaj de la pu…ka idea precum că imediat după ce a revenit din concediu ministrul a depus cererea de demisie. Trebuie menţionată şi insistenţa cu care, după depunerea cererii de demisie (după 28 iunie), ministrul era împins să plece peste hotare. Au mai fost alţii pe-acolo …

În realitate, însă, cererea a fost depusă prim-ministrului încă pe 28 iunie. A fost repetată aceiaşi cerere, datată cu 28 iunie, mai târziu, pe 29 iulie, pentru că nu era mişcare.

Aici trebuie de mai spus că ministrul, delegat de colegii din partid în această funcţie în 2009, şi-a informat colegii pe 27 iunie seara, la şedinţa biroului politic al partidului despre intenţia de a demisiona.

Fiind depusă cererea de demisie pe 28 iunie, vineri, ministrul a decis să ia concediu cu începere din 2 iulie. Ministrul a văzut mai multe riscuri în cazul dacă-şi continuă activitatea cu cererea de demisie depusă.

Primul fals promovat de unii este decupat: ministrul, totuşi, a depus cerere de demisie iniţial, iar apoi cerere de concediu. Ministrul a cerut demisie şi nu a fost demisionat forţat, cum au dorit unii să se înţeleagă. Din ziua anunţării intenţiei de demisionare şi a depunerii cererii până la decretul de demisie au trecut aproape 7 săptămâni.

Trebuie aici de mai precizat că pe 13 august, în ajunul semnării decretului de demisie, ministrul a fost sunat de un sfetnic de la „etajul 5” (sigur, iniţiativa nu-i aparţine lui) cu o mică solicitare: ministrul să-şi substituie cererea din 28 iunie cu una nouă, datată cu 13 august … Citiţi de la început de ce ar fi fost această solicitare … corect, să iasă puzzle-ul. „Exclus”- a fost răspunsul. Detalii – mai jos.

În istoria solicitării de demisie un loc important îl are MOTIVUL. Chiar având deja cererea de demisie a ministrului, s-a încercat crearea unei percepţii anume în societate – cam de ce ar putea să demisioneze un ministru. Pe 30 iulie a apărut o mică ştire precum că ministrul ar trebui să apară în faţa judecătorilor pe un dosar penal. Şi că dosarul ar fi fost transmis în instanţă. O ştire răsuflată de fapt – dosarul a ajuns în instanţă încă pe la sfârşit de mai – început de iunie şi doar datorită … scrisorii ministrului către conducerea ţării, ambasade străine şi reprezentanţe ale unor structuri străine, dar şi procurorului general. Ministrul şi-a dorit ca dosarul politic să ajungă în instanţă şi să nu fie ţinut (pus la murat) în procuratură şi să nu fie monedă de schimb într-un joc murdar între unele personaje. Portalul pe care a apărut ştirea a înghiţit momeala unor sfetnici – o ştire răsuflată.

Aici mai trebuie scoasă în evidenţă tăcerea suspectă a multor mijloace, inclusiv de informare, despre faptul că ministrul are cererea depusă de mult timp – doar pe 27 iunie s-a vorbit în faţa a 30 (!!!) de oameni … Tot oraşul ştia de cerere, iar cei care făceau pe timpuri breaking news au luat apă-n gură… Întâmplător oare?

Motivul principal pentru solicitarea demisiei este de fapt cazul X, promovat cu insistenţă la limita legii (regizat şi concertat) de mulţi ani, dar mai activ de prin 2011. Pentru a-l face cooperant pe ministru în cazul X a fost inventat de procuratura generală, la solicitare specială, dosarul penal, dar de fapt politic. Sub înalt patronaj şi cu parteneri media.

Cazul X a intrat în fază finală pe 27 iunie (documentul este anexat şi demonstrează cert asta). Ministrul n-a dorit să fie parte lucrurilor cărora s-a opus timp de mai mulţi ani şi încă s-a ales cu un dosar nemeritat (pentru respectarea şi executarea legii). Remember: pe 27 iunie seara şi-a anunţat colegii că demisionează.

De ce pe 30 iulie apare ‘ştirea’ răsuflată? Mai există încă un motiv – peste 3 zile (pe 2 august) trebuiau să fie luate „decizii importante şi decisive” pe cazul X, iar în scop de profilaxie, just in case, să i se mai dea ministrului un mesaj public.

Motivul principal este de fapt cazul X, iar dosarul penal (politic) este instrumentul de şantaj, fapt enunţat de ministru de mai multe ori, trecute cu vederea (şi auzul) de cei care, de regulă, vor să ştie totul. Sincronizarea mediatică a evenimentelor în jurul cazului X şi cu dosarul penal-politic este evidentă (toate înregistrările sunt disponibile cronologic. Detalii – altădată, mai târziu).

Au fost încă câteva motive pentru solicitarea demisiei, atât profesionale cât şi personale. Disconfortul profesional a fost creat de mai multe decizii care au deja efect şi vor avea efect negativ asupra realizărilor din 2009 încoace pe segmentul macroeconomic şi al stabilităţii finanţelor publice. Iar deciziile Legislativului din 12 iulie 2013, în plină noapte, pot fi contaminante şi fatale. Delegarea centrului decizional către creaturi neclare şi netransparente, fără pregătire şi competenţe – este o abordare iresponsabilă faţă de actul guvernării.

Ministrul e mândru profesional şi personal pentru ce a reuşit cu echipa. Reproşuri plauzibile nu există în adresa ministrului. Iar dosarul penal-politic a fost doar un instrument de şantaj într-un scenariu mult mai trist. Iar ministru n-a cedat.

Mai bine cu capul sus decât laşitate. Mai bine demisie decât ministru până la capăt. Cu atât mai mult că urmează şi alte cazuri, Y şi Z, similare cu X…    

Advertisements