Ziceam într-o altă postare că voi avea şi ceva diferit decât formatul pe care mi l-am propus pentru acest blog: postări de opinii ale unui om şi cetăţean, prin prisma studiilor economice pe care le am, asupra unor subiecte de interes public. Acum va fi un pic diferit – ce a rămas doar interes personal, chiar dacă a fost interes public.

Zilele acestea am văzut o înregistrare video în care oamenii din Coreea de Nord sunt „informaţi” despre „succesele” echipei naţionale la Campionatul Mondial de fotbal. (https://news.pn/ru/sport/108756). Sărmanii coreeni cred în asta, pentru că nu au altă informaţie, nu au acces la alte surse de informare. Sunt izolaţi. Ei trăiesc în lumea lor, creată de regimul care-i conduce şi îi „informează” exact atât şi cum consideră necesar.

Spre mare noastră fericire noi avem posibilitate să culegem informaţie şi să ne informăm din orice surse considerăm necesar. Cei care ştim şi vrem să ne informăm.
Tot deunăzi am văzut şi declaraţiile ambasadei SUA în R. Moldova: „Statele Unite susțin un mediu puternic și independent al presei în Republica Moldova, un mediu care reflectă o diversitate de viziuni și opinii. Credem că cea mai bună cale de a combate propaganda este continuarea transmiterii adevărului prin cât mai multe mijloace de informare posibil”.
http://www.jurnal.md/ro/news/sua-sus-inem-independen-a-i-pluralismul-presei-in-republica-moldova-1173318/

Corect spus „cât mai multe mijloace de informare posibil”. Oricum asta nu asigură realizarea scopului trasat în această declaraţie, cel de „combatere a propagandei”. Şi asta atâta timp cât aceste, cât mai multe mijloace de informare, au acelaşi proprietar sau proprietari. Chiar dacă ele expun uneori şi puncte de vedere diferite pe acelaşi subiect de interes public, pentru a satisface curiozităţile tuturor (aşteptările consumatorilor) – proprietarul/proprietarii sunt aceiaşi. Probabil pentru a realiza obiectivul de pluralism de opinii un proprietar (direct, indirect, prin persoane interpuse) ar trebui să fie limitat la un singur mijloc de comunicare de un anumit format (adică, ar putea avea un post tv, un post radio, ziar, … şi nu câte 5 sau 7 de fiecare fel). Că de altfel observăm o monopolizare a spaţiului mediatic şi … ca rezultat, o pronunţată şi evidentă propagandă asupra unor subiecte de interes public. Care pentru unii sunt simple interese de grup şi de business. Doar aparent avem multe şi de toate, dar seamănă cu o propagandă, cu centre de coordonare, când e vorba de anumite subiecte.

Un cunoscut jurnalist şi prezentator din România, Cristian Tabără, cu referire la starea de lucruri în presa românească, spunea acum 4 ani:
„În România, din nefericire, nu se mai face jurnalism de opinie sau obiectiv, ci jurnalism de sentinţă. Sunt din ce în ce mai mulţi acei moderatori, de exemplu, care au senzaţia că ei deţin toate adevărurile. Talkshow-urile s-au transformat în nişte aglomeraţii verbale din care nimeni nu înţelege nimic, toată lumea se suprapune pe toată lumea. Nu există nici o idee clară şi nici o concluzie pe care s-o poţi desprinde din cele mai multe emisiuni. În general, se vorbeşte mai mult decât se ascultă şi se scrie mai mult decât se citeşte. Adică, avem jurnalişti care îşi dovedesc limitele culturii foarte dramatic. În egală măsură avem moderatori care se aud pe ei înşişi vorbind mai mult decât proprii lor invitaţi. Or asta este foarte rău. … Jurnalismul românesc a ieşit din rolul său: nu mai este câine de pază al societăţii care semnalează, avertizează şi urmăreşte lucrurile care nu sunt în ordine şi se trezeşte salvatorul societăţii.”

Situaţia descrisă este foarte mult asemănătoare cu ce avem. În acest haos informaţional şi cu această avalanşă de informaţie, deseori şi gunoi informaţional, irelevant omului care consumă tot, unii reuşesc să facă propaganda necesară lor şi să distragă atenţia de la probleme de interes public major.

Unii reuşesc prin limitarea accesului la informaţie, cum e cazul Coreei de Nord. Alţii – prin imitarea accesului nelimitat la informaţie, dar nu şi la informaţie veridică şi de calitate!

… Chiar dacă situaţiile sunt diferite şi, poate, incomparabile, totuşi nu exclud că undeva, într-un sătuc din Moldova, cineva este sigur că Moldova e o putere a fotbalului mondial şi că am avut toate şansele să jucăm chiar o finală …

Chiar dacă nu despre fotbal e vorba în această postare.

Competiţia trebuie să mişte lucrurile şi în domeniul jurnalismului, şi în domenii economice, bănci, finanţe, asigurări, comerţ, …, fotbal. Competiţia între businessmeni şi idei! Şi nu între buzunarul drept şi cu cel stâng al unuia şi aceluiaşi proprietar/proprietari. Competiţia! Şi nu imitarea ei prin creaturi multe şi mărunte. Mărunte prin valoarea lor.

Aceste rânduri nu sunt un reproş în adresa jurnaliştilor şi profesioniştilor din domeniu. Este un reproş stării de lucruri din societate.

Urmează continuare…

16 iulie 2014

Advertisements