Aceiaşi zi, adică a doua zi după 27 iunie, şi o altă iniţiativă şi decizie mai puţin onorabilă.

Guvernul a aprobat o iniţiativă de eliminare a termenului limită pentru folosirea autoturismelor cu înregistrare străină pe teritoriul Republicii Moldova.  

În acest caz trebuie de făcut anumite precizări:

1. Termenul de 180 de zile pentru autoturisme cu înregistrare în străinătate este o normă şi regulă internaţională şi europeană referitor la regimul de declarare şi import a unităţilor de transport.

2. Există noţiune de rezident/non-rezident care reiese din legislaţia generală, dar şi cea cu caracter fiscal, legislaţie şi principii legale stabilite în toate ţările, inclusiv din imediata vecinătate, care stabileşte perioada de rezidenţă 183 de zile.

3. Scopul introducerii vinietei acum câţiva ani, mai exact în noiembrie 2012, a fost cel de a reglementa aceste aspecte şi NU de a colecta bani la buget din vinietă. Introducerea vinietei a fost o măsură pecuniară pentru a accelera rezolvarea problemelor descrise mai sus. Iar taxa pentru vinietă este aproape simbolică.

Actualmente, miza bugetului sunt mijloacele din taxele de înregistrare (accizele) a autoturismelor la importul acestora pe teritoriul ţării (sute de milioane), dar şi colectarea taxelor în Fondul rutier pentru folosirea drumurilor, care masiv urmau să intre în reparaţii şi reabilitare. Nici într-un caz veniturile din vinietă.

4. În toate ţările, inclusiv din UE, şederea unui mijloc de transport din afara spaţiului unic vamal al UE mai mult de 180 zile este posibilă doar cu obţinerea unei înregistrări temporare, cu plăcuţe speciale care confirmă că proprietarul este non-rezident.

5. Nota informativă la proiectul de lege, aprobat de Guvern sâmbătă 28 iunie, este, diplomatic să fie spus, plină de inexactităţi. Această iniţiativă nici într-un fel nu aduce bani mai mulţi la buget – e un fals mare scris acolo. Ba din contra – subţiază bugetul prin stimularea neînregistrării maşinilor în Republica Moldova şi, respectiv, neîncasarea accizelor de la înregistrarea autoturismelor. Şi aici trebuie spus că suma dată, care poate fi ratată, este de ordinul sutelor de milioane. Bani, care până acum erau destinaţi programelor sociale ale Statului. Apropo, a avut grijă măcar cineva să reducă din avântul creşterii/umflării părţii de venituri la bugetul 2014 prin  rectificarea aprobată tot în aceiaşi şedinţă a Guvernului din cauza acestor ratări?  

6. Dar, ATENŢIE, proiectul dat pare a fi mai mult un lobby al companiilor din domeniul  asigurărilor! Această iniţiativă, aprobată de Guvern, va impune prin intermediul Serviciului vamal, ulterior prin Inspectoratului Naţional Patrulare să se procure cartea verde pentru a putea circula cu aceste mijloace de transport. Aici, pe intern. Şi astfel instituţiile Statului vor lucra NU pentru completarea bugetului, din care sunt plătite şi salariile, în unele cazuri chiar majorate, dar în interesul privat al unor companii din domeniul asigurărilor.

7. Un simplu calcul cât ar aduce vinieta, cât ar aduce taxele pentru înregistrarea autoturismelor şi taxele pentru folosirea drumurilor şi, pe de altă parte, cât ar aduce cartea verde arată foarte clar care este miza acestei iniţiative. Si totul devine clar – miza este substituirea buzunarului Statului, numit buget, cu buzunarul privat, numit interes de business. Dacă înregistrezi autoturismul, aşa cum e acum – achiţi în buget, dacă nu înregistrezi, aşa cum propune iniţiativa aprobată – achiţi pentru cartea verde şi, evident, nu în buget.

Şi totul ar fi bine dacă n-ar fi contrar regulilor spre care tindem după 27 iunie …

P.S. cred că e simplu de observat cine sunt cei mai obraznici şi nedisciplinaţi şoferi pe drumurile noastre. Corect! Cei cu autoturisme cu plăcuţe străine sau ilegale. Pentru că sistemul video instalat nu-i poate “disciplina”. Iar iniţiativa Guvernului vine sa-i înmulţească.

P.S. comunicatele de presa ale Serviciului Vamal despre importanţa sumelor încasate la buget din vinietă nu sunt altceva decât nişte fumigene care vin să distragă atenţia de la esenţa “iniţiativei”.

Advertisements