Datele problemei:

Sectorul neguvernamental și-a propus să ajute autoritățile acolo unde este nevoie de implicarea sectorului neguvernamental.

Statul și-a arătat disponibilitatea să delege, prin strategiile sale, către sectorul neguvernamental anumite lucrări, servicii, etc. în care sectorul neguvernamental este bun și gata să-l facă în interes public. Pentru aceasta Statul și sectorul neguvernamental au convenit și asupra unei formule de susținere financiară a sectorului neguvernamental. S-a convenit asupra elaborării unei legi, numite convențional ”Legea 2%”.

 ”Legea 2%” trebuia să stabilească cadrul legal necesar pentru a satisface câteva cerințe de bază:

 – Lucrările și serviciile oferite de către sectorul neguvernamental trebuie să fie de interes public, fie național, fie local;

 – Acces pentru susținerea financiară – în baza competiției între organizațiile neguvernamentale, pentru a asigura calitatea necesară dar și eficiența sectorului neguvernamental asupra celui public în prestarea acestui gen de lucrări, servicii;

 – Crearea la nivel central și local (în cadrul bugetelor acestora) a fondurilor de susținere financiară a activităților structurilor neguvernamentale, în mărime de până la 2% din impozitul pe venit încasat la buget, pentru implementarea proiectelor de interes public, național și local. Astfel menținând legătura interes public – dezvoltarea sectorului neguvernamental.

Pentru că proiectul ”Legea 2%” este unul complex – la nivel de grup de lucru încă se muncește.

Din senin apar informații precum că ”problema este rezolvată” … prin simpla modificare a Codului fiscal la sfârșitul anului 2013. Simplu la prima vedere. 

Problemă: 

În realitate această simplă modificare la Codul fiscal trebuia să fie doar un element ulterior necesar pentru punerea în aplicare a ”Legii 2%”. Iar în forma în care a fost operată modificarea creează doar probleme:

1. Modificarea dată distorsionează conceptul și idea inițială și, în realitate, nu sunt urmărite obiectivele interesului public și nici idea susținerii sectorului neguvernamental.

2. Decizia din decembrie 2013 la nivel de Parlament lipsește autoritățile locale (impozitul pe venitul persoanelor fizice aparține exclusiv autorităților locale) de circa 40 milioane lei. Totodată nu este oferită nici o recompensă din bugetul de stat. Și nici bugetul de stat nu are prevăzută o astfel de situație.

3. Or, orice decizie legală nu poate fi adoptată dacă nu are sursă financiară de acoperire, duce la diminuarea părții de venituri ale bugetelor sau la majorarea cheltuielilor. Și, respectiv, avizul Guvernului era obligatoriu. Altfel, decizia este neconstituțională, dacă ne conducem de alte precedente care au mai fost.

4. Legislația Republicii Moldova stabilește clar cultele religioase sunt autonome și separate de Stat. Ele nu sunt parte ale sistemului fiscal și nu achită impozite. Iar dacă Statul decide ajutor cultelor – el, ajutorul, trebuie să fie cuantificabil și cu beneficiar și destinație clară. Așa cum spune și art. 31 din Constituția Republicii Moldova ”… prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în aziluri şi în orfelinate.”

5. În registrele de stat se atestă în ultimele câteva luni o creștere considerabilă a numărului de ONG-uri înregistrate, număr de ori mai mare decât numărul ONG-urilor înregistrate în ultimii câțiva ani. Paradoxal, acest ritm de creștere depășește creșterea numărului întreprinderilor înregistrate (cei care trebuie să genereze venituri, salarii, impozite, din care trebuie ulterior să se deducă cele 2%). Un fel de business. Departe de interes public și departe de obiectivul dezvoltării unui sector neguvernamental competitiv și responsabil. 

Rezolvare: 

1. Stoparea imediată a aplicării prevederii incluse în Codul fiscal, ca fiind neconstituțională.

Totodată, Guvernul nu poate conform cadrului legal existent să stabilească, așa cum prevede actualul art. 88 alin. 7) din Codul fiscal ”Mecanismul de repartizare procentuală şi lista organizaţiilor necomerciale de utilitate publică şi a instituţiilor religioase care beneficiază de direcţionarea unui cuantum procentual din impozitul pe venit achitat pe parcursul unui an” din considerentele că acest impozit pe venitul persoanelor fizice este sursa de venit de bază al autorităților locale !!!  Cu cât mai lungă va fi perioada de tărăgănare cu anularea acestui alineat din art. 88  – cu atât mai grele vor fi consecințele.

2. Reluarea discuției asupra proiectului de lege, având la bază complexitatea subiectului, urmărind obiectivele de bază – implementarea de proiecte de interes public cu implicarea autorităților și sectorului neguvernamental.  

Sugestii: în rezolvarea problemei este contraindicată substituirea unui proiect de lege cu o simplă modificare în Codul fiscal.

Advertisements